Realizatorul TV Radu Banciu pleacă de la postul de știri B1 TV, după aproape zece ani. Jurnalistul realiza emisiunea de la miezul nopții „Lumea lui Banciu”. Va rămâne „pe sticlă”, dar la Look.
Conform paginademedia.ro plecare lui Radu Banciu de la B1 TV s-a produs fiindcă „el mai realiza în același timp o emisiune zilnică la canalul Look Plus…Conducerea B1 TV i-a cerut lui Banciu să aleagă una dintre cele două direcții”.
„Banciu a decis să se întoarcă la emisiunile de comentarii sportive pe care le realizează zilnic la un alt post de televiziune. Am întrerupt colaborarea de comun acord”, au declarat reprezentanți ai postului pentru paginademedia.ro.
Banciu era la B1 TV din anul 2011. Emisiunea sa era una dintre cele mai urmărite, dar șidintre cele mai amendate de CNA.
Radu Banciu a lansat recent un val de ironii la adresa iubitului Simonei Halep, Toni Iuruc. „Iat-o pe Simona Halep, strălucitoare în brațele unui nimeni! Hai să fim serioși. Toni Iuruc… Nu te poate chema Simona Iuruc! Rimează cu ciuruc! Hai să fim serioși… O să spuneți că la ei e cu tradiție. Lasă-mă cu tradiția. Am ajuns să joc la Roland Garros și Wimbledon, am ajuns să câștig turnee de Grand Slam și eu stau cu „Ciuruc”? Ce tradiții sunt astea, ba?”, spunea Radu Banciu la B1 TV.
„Ilie Năstase cică s-a căsătorit religios a 5-a oară. A luat-o pe una care fusese nevastă de mare grangur înainte. O s-o liniștească Ilie. N-are nicio importanță că a fost un jucător mare de tenis. Vreau să vă spun un lucru. N-a fost niciodată jucător de tenis, el a fost soț!”, afirma Banciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER